Live life to the full

Oare de cat timp n-am mai stat la ora asta in fatza calculatorului? Oare de cat timp nu am mai aruncat asa, macar in fuga mare cate un cuvintel pe aici? Oare a observat cineva ca pagina e aceeasi de cateva luni? Eu..da! Sincer imi era dor de partea asta din mine. Imi era dor de-o Florina virtuala. Mi-a trebuit ceva timp sa schimb peisajul…adica, gata, iarba nu mai e chiar asa verde, a venit toamna. De nu stiu cate ori, in timp ce fumam linistita, imi fugeau idei prin cap, deschideam frumusel blogul (m-am convins ca asta-i blog: un site web al carui continut poate fi asemanat cu un jurnal personal, al carui nume provine de la termenul „web log”), ramaneam gura-casca vreo cateva minute, cautam nici eu nu stiu ce, as fi vrut ca toate cuvintele sa se scrie singure ca nu eram “pregatita” sa leg o fraza. De ce sa nu fiu pregatita? Pentru ca am tacut…pentru ca am spus printre picaturi ce fac, ce simt si la ce visez. Pentru ca eu nu sunt niciodata eu. Pentru ca “o unda de mister da mereu bine” - remember? Si tot de nepregatire tine si suita de schimbari din viata mea. Nu a fost chiar asa usor sa schimb decor, scena, actori s.a.m.d. de la A la Z. Nu ma vait, dimpotriva! Oare cate s-au schimbat intr-un sfert de secol? o-oho! Ce conteaza….ce bine ca sunt si ca…m-am nascut de ziua mea!  

M-am nascut de ziua mea - Pavel Stratan

Nu mai dispar ci incep sa (re)apar.

Tot imi treceau prin cap versurile astea si mi se par potrivite pentru titlu. Bine, adevarul e ca sunt inconjurata de verdeata. Verdeata romaneasca dom’le! (pana si patrunjelul, why not?)

Tare mult a trecut de cand nu am mai scris un randulet, asa, macar pentru mine. De aproape o luna sunt in tara si m-am tot plimbat. Am mai avut acces la internet pe ici pe colo, dar nu era momentul sa ma apuc sa scriu. Sa spunem ca acum m-am dezmeticit, ca stau locului si ca am si cateva minute in care imi pot plimba lejer degetele pe tastatura. Daca ar fi sa fac un rezumat al lunii petrecute in Romania, ba in Baia Mare, ba in Buzau si iar in Baia Mare, primele cuvinte care imi ies cu usurinta sunt - nervi nervi nervi! Sa incep iar sa comentez traseul Italia - Romania, nu are rost. Nervii cei mai mari i-am avut in Arad, ca pana acolo calatoria a decurs normal. Insa la capitolul curse interne, nu stiu nici o agentie care sa respecte conditiile de transport. Pana in Baia Mare si cu o caruta daca veneam si tot mergeam mai bine decat cu un microbuz ce ar trebui sa participe la programul “Rabla”. Odata ajunsa la destinatie - care destinatie? - adica intr-un loc total necunoscut, alti nervi si din ce in ce mai nelinistita. Singurul gand care-mi venea era sa fug. Sa fug departe de oameni, de probleme, sa fug de mine. Ei bine, asta nu se mai poate! NEVER! Asa ca dupa un dush si o noapte de odihna, m-am mai linistit. A doua zi m-am plimbat putin prin oras, nu pot spune nici acum ca stiu strazile, sau ca m-as descurca singura, dar cateva puncte de reper le pot identifica. Chiar si asa, pot paria ca de ratacit tot o sa ma ratacesc cand voi fi nevoita sa ies singura. Deocamdata e Mircea cu mine peste tot, nu am motive de teama. In alta zi am fost la Lostrita, la o pastravarie. Un loc superb, linistit, cu multa verdeata, apa, copaci si pestisori bineinteles. Ma voi ocupa si de fotografii zilele astea.

Asa…dupa o saptamana sau chiar mai putin, am plecat la Buzau. Greseala mea sa calatoresc cu trenul ziua. De parca Buzaul era la o aruncatura de batz. Dupa o zi intreaga de caldura, zgomote, oameni si iar oameni, am ajuns in Bucuresti si de acolo cu alt tren in Buzau. Lung tare mai e drumul asta. Acolo a fost mai simplu…stiam exact ce-am de facut si am incercat sa rezolv problemele fara prea multe piedici. Nu mai scriu despre evenimente care as fi vrut sa nu aiba loc si pe care sper sa le dau uitarii cat mai repede. Prea multe adunate gramada iar daca as incerca sa le despic nu cred ca ar avea un efect benefic asupra mea. Iau lucrurile asa cum sunt si-mi continui drumul. De ocolit am ocolit o gramada, ca deh, drept nu se poate sa merg tot timpul. Probleme de adaptare, acceptare si modelare inca mai am. Lasa, ca Lumea nu a fost creata intr-o zi (trebuie sa ma incurajez, nu?)

Traiesc in Romania si asta imi ocupa tot timpul.  

In poche parole, Italia significa per me una grande stazione. Qui ho sceso da un treno e fra un po’ saliro su un’altro. Spero di non dimenticare mai tutto ciò che ho imparato, ma di dimenticare subito tutti i momenti brutti. Prima di tutto, parto con l’anima tranquilla. Ho conosciuto gente, ho conosciuto nuovi abitudini e sopra tutto, qui ho incontrato due persone che per me sono cosi speciale e li portero sempre nel mio cuore (se li chiamo genitori e poco). Una grande esperienza, un grande passo avanti, una scoperta di me stessa. Mancano poche ore….quindi non ho nessuna ragione per stare ancora  al computer ed a cercare de trovare le parole giuste. Ho tutto dentro. Qualche volta spero di scrivere una-due righe in italiano, anche se avro bisogno di un dizionario. Buona notte. 

Buona notte, buona notte - Mina

Read the rest of this entry »

Lumea mea nu e alba. Lumea mea e mica asa cum sunt si eu. Lumea mea e un curcubeu.

Lumi albe - Florin Chilian

Vad cum se aduna 7 semne-n luna
Se topesc, in linguri, ale vietii riduri parca
Parca-i un blestem, parc-aud un tren…
Imi tasnesc prin vene ale noptii semne…
Ma scufund mereu si e tot mai greu
Cu-o fatza frumoasa, moartea sta la masa
Imi promite Raiul si-mi arata paiul
Ma agat de viata, ea… ma scuipa-n fata.

Se face praf… lumea
Se face praf… lumea
Lumea mea se face praf!….
Te rog, ajuta-ma…
Te rog, ridica-ma…

Moartea alba vine… prafuri rele fine,
Valuri mari de ceata, sufletul ingheata
Toti arunca pietre, fluturand otrepe
Ce lume talamba! Ce dreptate stramba!

Se face praf… lumea
Se face praf… lumea
Lumea mea se face praf!
Te rog, ajuta-ma…
Te rog, ridica-ma…

Sunt prins intre vami
Ma agat de porti…. soarta iar ma trage la sorti

Se face praf… lumea
Se face praf… lumea
Lumea mea se face praf!
Te rog, ajuta-ma…
Te rog, ridïca-ma…