Live life to the full

Cat poate limpezi mintea un dush fierbinte. Probabil multa lume alege dushul rece pentru a-si putea limpezi gandurile. Ce ma intereseaza de lume…?
Pentru mine e benefica intotdeauna o baie fierbinte:  cand sunt nervoasa sau obosita, bucuroasa, trista…indiferent de starea mea.  Ce ma intereseaza de lume… asta este o intrebare buna… pentru ca, tinand cont de ceea ce urmeaza sa fac, s-ar putea intelege ca de fapt ‘gura lumii’ este cea care ma face sa iau anumite decizii. Dar lucrurile stau in felul urmator. Nu voi lasa pe nimeni niciodata sa-mi faca rau. Si mai afirm cu indarjire ca niciodata nu mi-am propus sa fac rau cuiva. Oamenii isi fac rau singuri si incearca sa arunce pisica in gradina altuia.SCOPUL meu este altul – si anume sa-mi vad de treaba si de viata mea nu de a altora si intr-adevar pentru asta lupt pana in panzele albe.
Nu-mi doresc in jurul meu oameni care sa nu aiba curajul sa ma priveasca in ochi atunci cand vorbesc si nici nu-mi doresc sa traiesc intr-un mediu…….. (nu gasesc acum cuvantul potrivit).
Nu vreau sa povestesc mai mult decat necesar si nici NU scot povesti pe seama altora.

Cine oare se cunoaste atat de bine pe el insusi incat sa-si doreasca sa cunoasca si pe altcineva?

Cred ca misterul este benefic. Si mai cred ca atunci cand ai deschis gura sa spui un cuvant, sa fii in stare sa ti-l asumi in intregime, nu pentru altii, ci pentru tine, deoarece, daca nu ai aflat, fiecare trebuie sa-si plateasca propriile datorii. Oare nu te-ai saturat de atatea credite? Oare nu te-ai gandit ca va veni si ziua cand nu le vei mai putea plati? Nu te-ai gandit ca o placere de moment nu aduce satisfactii pe termen lung? Nu….nu te-ai gandit….pentru ca-ti lipseste instrumentul principal: MINTEA.

M-am hotarat. Viata mea este numai a mea. Nu ai loc aici daca nu stii sa-l castigi. Iar daca l-ai castigat, nu considera ca iti apartine. Niciodata nu se stie…..

Acum, eu stiu. Cel mai bine e sa merg mai departe. Dar nu aici. Nimeni nu ma poate limita vreodata. Si tin capul tot sus, pentru ca nu a aparut sabia in fatza caruia sa-l aplec.

Problemele serioase se trateaza cu seriozitate, nu lua in gluma ceea ce eu spun in serios. Nu crede ca daca va trece timpul, voi uita si voi trece peste. NEVER! Prefer sa ma desprind de mediul care nu mi-e prielnic, decat sa intru in hora cu un zambet tembel pana la urechi, ca si cum nimic nu s-a intamplat.

Rezultatul este simplu: imi dau demisia. Am curajul sa fac asta in mijlocul crizei. Eu nu am credite. Nu m-am bazat niciodata pe relatii si nu o voi face nici in continuare. Pentru mine nu e tarziu sa o iau de la capat, dimpotriva consider ca acum e momentul potrivit, de nu…as fi lungit-o asa la nesfarsit din diferite motive – (obisnuinta, teama de a incepe ceva nou). Consider ca am mai facut un pas. Am invatat o alta meserie - mi-a placut si am tratat-o cu seriozitate pana in ultima clipa. Dar sunt si oameni care nu numai ca nu sfintesc locul ci vor sa-l transforme in mocirla. Si daca azi lasi pe unul din mila, pe altul ca ti-i prieten si pe altul cine mai stie din ce motive, vei ajunge sa traiesti in aceeasi mocirla fara sa-ti dai seama, macar. Eu plec. Sunt atat de inversunata incat in acest moment nu-mi apare niciun regret.

Acum, dupa o baie buna, urmeaza un somn bun.

La Multi Ani Romania si Unirii! La Multi Ani romanilor de pretutindeni.  Tot respectul celor care trebuie sa munceasca si in aceasta zi, sau asa cum spune la ProTv - jos palaria!

La multi ani tuturor romanilor care stiu ce inseamna “a fi roman” dar mai ales celor care stiu ce inseamna “a fi om”.

Meditatie: Oare vom invata vreodata sa respectam Unirea, sa-i respectam pe cei care s-au straduit sa ne dea un singur nume si un singur stat? Se pare ca acum este la putere individualitatea. Putini stiu sa lupte cu adevarat pentru unire, sau pentru mentinerea ei, intr-un mediu mai mare sau mai restrans, ca de unirea unui popor nu cred ca poate fi vorba… Dar suntem liberi, nu?

Romania, la multi ani!

Ehei, bietul meu blog cu pagini prafuite…

E greu sa leg doua cuvinte laolalta dupa atat amar de vreme.

Pornind cu aceste titlu intelept, se subantelege de ce nu mai mi-au mers degetele pe tastatura. Nu s-a subanteles? sa fiu mai clara… nu am scris pentru ca am citit…am invatat sa descopar vorbele altora. Si cata insemnatate pot avea cuvintele mele banale in fata marilor scriitori si a operelor lor atat de frumos create…. Ce mi-as putea spune mie atat de important incat sa doresc sa recitesc mai tarziu?……

Mi-as putea spune de exemplu ca …… fac o mica pauza sa-mi improspatez memoria …cand am scris ultima data?!?!?!? oho… prin iulie… bun ….. de atunci am fost cuminte in general :)) Nu am sarit gardul desi imi plac pantalonii aia ai mei gauriti in genunchi :)))

Am fost in vacanta, dar am muncit mai mult la serviciu. Am exagerat uneori cu jocul la calculator. Am inceput din nou cursurile si-mi place. Imi place sa vad profesorii cum se straduie sa ne explice cate ceva si cum incearca sa ne capteze atentia. Imi place sa iau notite din toata vorbaria si sa sper ca-mi vor folosi mai tarziu. Imi place ca nu am de-a face cu numere si implicit cu calcule.

Totusi ceva ma blocheaza sa scriu. Am mai spus asta,dar e ciudat pentru mine sa incep o fraza de mai multe ori, sa o reformulez, ca in final sa renunt la ea de tot.   Sa incerc sa spun ceva fara sens? Hm…la asta cred ca m-as pricepe mai bine. Dar…cred ca ar fi mai interesant daca as incerca sa fiu spontana. Sa spun lucrurilor pe nume asa cum fac de obicei si sa nu mai astept sa treaca lunile, pentru ca de fapt timpul ma blocheaza. Timpul sterge, ma face sa uit si sa ignor ceea ce la un moment dat a contat cu adevarat.

Dar, ce se intampla acum?

E frig, dar praful nu a inghetat. Sunt alergica la praf. Abia astept sa se termine curatenia si sa pot respira din nou aer curat.

E noapte. M-am plictisit sa ma joc, nu ma pot concentra sa citesc, nu mi-e aminte de nimic. E noaptea de Halloween. Asa am gasit si explicatia. Nu mi-am pregatit nici costum, nici bostan…. oare am facut vreodata asa ceva? Da, in copilarie mai imi scobea tataia cate un bostan, il cresta si punea o lumanare inauntru. Ma intalneam cu alti copii si ne speriam unii pe altii. Nu-mi aduc aminte de costume speciale pentru Halloween, dar nici nu regret ca nu am avut. Ce fac de Halloween? Scriu. Cel putin aici nu ma sperie nimeni asa cum mi s-a intamplat in Italia cand nebunii de copii sunau la usa si nu se mai opreau din alergat si tipat pe strazi toata noaptea. E liniste si imi place.

Se pare ca viata in Romania nu-mi da subiecte de scris. Cred ca vad si aud prea multe lucruri ca sa le mai notez sau ca sa mai imi pese de ele.

A trecut destul de mult de cand nu am mai scris. In schimb am citit, am invatat si m-am jucat. De nu stiu cate ori am deschis blogul cu gandul de a scrie ceva, macar o mica banalitate, dar am tot amanat pe mai tarziu. Acum s-a facut atat de tarziu incat nici nu stiu cum de a trecut un an de cand sunt in tara, s-a terminat si primul an de facultate si of, Doamne cate am mai facut in timpul asta… Mi-au ramas amintirile si cateva insemnari intr-un calendar.

Ceea ce conteaza e ca am cu cine vorbi. Nu trebuie sa mai exprim in scris franturi de ganduri si stari si sa sper ca le voi intelege candva. Acum ceea ce am pe suflet spun pe loc.

Apropo de spusul pe loc, trebuie sa povestesc ce mi s-a intamplat la ultimul examen – Dreptul comunicarii, considerat unul din cele mai grele. Proful, tare stresat ca a venit in ultimul timp, ne intreaba cati suntem studenti la PR si cati la jurnalism. N-am mai rabdat tacerea colegilor mei si i-am zis ca toti suntem la Comunicare si relatii publice, singura diferenta e ca unii sunt inscrisi la zi si altii la id. Bine, ca din cauza emotiilor si stresului dinaintea examenului nu am reusit eu sa leg cuvintele asa frumusel cum le-am scris acum, dar am fost mult mai relaxata in timp ce bifam raspunsurile.

De altfel, lucrurile decurg normal, viata e interesanta, afara e cald si… astept urmatorul pas.