Live life to the full

In sfarsit am gasit o tema pe gustul meu. Greu tare cu schimbarile astea la mine. Ajung sa ma obisnuiesc cu o imagine si toate celelalte mi se par inferioare.
De aproape doi ani las asa…cate o picatura din viata mea si nu m-am gandit nici macar o clipa cum ar arata Flory altfel. E ca si cum ma obisnuiesc atat de mult cu albul peretilor unei camere incat, orice alta culoare nu ar avea acelasi efect.
Totusi, cautarile nu au fost in zadar. Dupa vreo 3 incercari am reusit! Nu am vrut sa ma indepartez de structura site’ului (nu as fi reusit sa duc cursorul mouse’ului pana in partea stanga pentru a accesa meniul ), dar simteam nevoia de ceva nou, de o pata de culoare, de un zambet natural, de… cea de acum.
Imi dau voie sa spun…ASTA-S EU!
Momentele de deprimare, de confuzie sunt pe cale de disparitie, iar motivul principal pentru care am tinut mortis sa am o pagina unde sa ma descarc de cate ori imi e greu a ramas undeva in urma. Poate de-asta scriu si mai rar, ca nu reusesc sa trec asa de usor de la un moment la altul…parca imi e teama sa spun cu toata gura ca sunt…bine.
Una peste alta… si fara prea multe cuvinte…imi place!!! 
Daca nu e prima data cand intri aici, nu te speria ca ai gresit adresa…acelasi lucru il spun: Live life to the full! Cauta-ti visele sa descoperi viata.

P.S. Multumiri lui  Laur ca a avut rabdare sa modifice tema conform capriciilor mele!

Un nou inceput…din nou…si vor mai fi multe inceputuri mici pana la aparitia celui concret…bine conturat. In sfarsit pot spune ca sunt si eu sigura de ceva. Indiferent de metodele prin care ajung sa am ceea ce vreau si oricat ar trebui sa astept (nu am incotro) cat timp vad sanse, nu renunt! O noua umbra pe cer, o noua stea ascunsa sub un nor trecator, o alta clipa de tristete care dispare cu aparitia primului zambet, un nou fulg de zapada topit intr-o mana prea fierbinte, primul zbor adevarat…cu sau fara avion In graba am urcat scarile din doua-n doua si m-am oprit de atatea ori la etaje gresite (deh, probleme cu orientarea), dar o clipa a ramas inca neatinsa. Clipa ce va veni! Acum!

Da,a trecut un an…un an de cand sunt intr-un coltisor din lume. O lume care imi era straina la inceput…necunoscuta si rece. Cu altfel de oameni,cu alta limba si alte obiceiuri. Dar a trecut un an. Am invatat sa-i cunosc,sa ma cunosc si sa ma adaptez din mers…nu m-a luat nimeni de manutza sa-mi arate ce trebuie sa fac…am fost pusa in fatza unor situatii noi…am intrat in panica si mi-am revenit. Nu-mi mai e frica sa ies pe strada, nu-mi mai e frica sa intru intr-un magazin si sa nu stiu numele produselor. Nu ma mai limitez doar la expresiile uzuale. Asta a fost un pas in fatza din punct de vedere social. Mi-am facut prieteni si am invatat sa ascult,ca de cele mai multe ori e mai bine sa taci. Si pe plan personal am mai facut un pas…Am achitat notele de plata si m-am impacat cu mine. Am avut timp destul sa ma analizez, sa ma ‘retusez’.Nu consider ca m-am schimbat dar am capatat mai multa incredere in mine. Nu am fost influentata din exterior si nu am cerut sfaturi. Mi-am schimbat prioritatile si mi-am creat un drum. Am avut momente cand ma simteam ca intr-o piatza cu zeci de indicatoare si nu stiam incotro s-o iau…si a trebuit sa astept. Sa astept reactii de la alte persoane sau o ‘luminitza’ de la un capat de tunel. M-am oprit, m-am mai uitat si-n urma, am incercat sa schimb si directia dar am ajuns in acelasi punct. Si de aici trebuie sa merg inainte. Praful se asterne in urma,chiar si peste cioburi…Nu are rost sa incerc sa le pun cap la cap,pentru ca nu vor forma niciodata un intreg perfect. “La vita è felicita,meritala!”

 Pana acum lasam zilele sa treaca doar pentru a avea ce taia din calendar. Era cat pe ce sa ajung si eu la ce spunea un prieten…ca traieste azi sa vada ce-o sa se intample maine. Cateodata auzeam cate o stire cu intarziere…nu puteam sa stiu mereu ce se intampla aici, in Italia si era si mai greu sa stiu ce mai e prin Romania. Read the rest of this entry »