Live life to the full

"Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc la locul nasterii mele, la casa parinteasca din Humulesti, la stalpul hornului unde lega mama o sfara cu motocei la capat, de crapau matele jucandu-se cu ei…"
Eu nu ajung pana in vremea copilariei ca nu a fost asa de simpla ca a lui Creanga. Merg in primii ani de scoala, pe cand trebuia sa fac compuneri pe tema la alegere. Preferam 10 ore de gramatica in plus decat sa fac o compunere. O asteptam pe mama sa vina de la serviciu, sa scriem impreuna. Nu aveam nici cea mai mica inspiratie. Mai tarziu, peste ani cand am ajuns la liceu, chiar daca era Liceu Economic, profesoara de romana (Lesovici) ne dadea de citit zeci de romane. Imi placea sa citesc dar cand trebuia sa fac si comentariul iar ma blocam. Nu puteam invata comentariile gata facute, asa ca simplificam totul. Ce gaseam scris in carti cu cele mai sofisticate cuvinte, in pagini intregi, eu transformam in cateva randuri esentiale. Un fel de rezumat mai bine zis. Cea mai mare problema a fost la bac unde se cerea sa se faca un eseu de minim 2 pagini. Cum era sa scriu eu atat cand pentru mine totul se rezuma la maxim o pagina? Pana la urma am lungit, am marit frazele si am scapat scriind doua pagini fix! Iar azi…as scrie fara sa ma opresc.In idei scurte, ca nu-mi place sa amplific ceva simplu, dar tot as scrie. De parca mereu as avea ceva de spus. Pornesc de multe ori de la un simplu cuvant care pentru mine a insemnat ceva in momentul cand a fost spus si conturez ceva ce nu are nicio legatura de multe ori. Nu sunt explicatii si nici nu incerc sa par altceva decat ceea ce sunt. M-am schimbat? Da, de multe ori…m-am schimbat, m-am adaptat, dar tot eu sunt. Esentialul e acelasi. In orice as face, in orice as spune indiferent de cuvintele pe care le folosesc sau modul in care-o fac, amprenta e aceeasi. Eu ma inteleg si-mi place. Lucruri care pentru altii sunt lipsite de sens, pentru mine sunt rezultatul unei conexiuni vazute atat de simplu in mintea mea. Hei, gata ca ma pierd in explicatii absurde. Eu am inteles, tu? ;) 

Prea multe cuvinte…prea multe sensuri pentru ceva ce va ramane in necunoscut. Uneori incercam sa iesim din tipar,sa ne depasim propria conditie si sa visam. Mi-ar placea sa traiesc visand, dar nu-mi sta in caracter. Daca nu e nimeni langa mine sa ma ‘ciupesca’, ma ciupesc singura,si dau nas in nas cu realitatea. Ascult sfaturi, vorbesc, rad, citesc maxime si incerc sa ma regasesc. Am momente cand sunt fericita,cand inima-mi tresare de bucurie la o atingere…un sarut….o mangaiere…dar sunt numai momente…restul parca se risipeste in neant,ca si cum in inima mea e o mare agitata plina de valuri. Si indraznesc sa sper ca o sa fiu inteleasa. :P) inteleasa de cine?…iubita de cine?…