Live life to the full

Tot imi treceau prin cap versurile astea si mi se par potrivite pentru titlu. Bine, adevarul e ca sunt inconjurata de verdeata. Verdeata romaneasca dom’le! (pana si patrunjelul, why not?)

Tare mult a trecut de cand nu am mai scris un randulet, asa, macar pentru mine. De aproape o luna sunt in tara si m-am tot plimbat. Am mai avut acces la internet pe ici pe colo, dar nu era momentul sa ma apuc sa scriu. Sa spunem ca acum m-am dezmeticit, ca stau locului si ca am si cateva minute in care imi pot plimba lejer degetele pe tastatura. Daca ar fi sa fac un rezumat al lunii petrecute in Romania, ba in Baia Mare, ba in Buzau si iar in Baia Mare, primele cuvinte care imi ies cu usurinta sunt - nervi nervi nervi! Sa incep iar sa comentez traseul Italia - Romania, nu are rost. Nervii cei mai mari i-am avut in Arad, ca pana acolo calatoria a decurs normal. Insa la capitolul curse interne, nu stiu nici o agentie care sa respecte conditiile de transport. Pana in Baia Mare si cu o caruta daca veneam si tot mergeam mai bine decat cu un microbuz ce ar trebui sa participe la programul “Rabla”. Odata ajunsa la destinatie - care destinatie? - adica intr-un loc total necunoscut, alti nervi si din ce in ce mai nelinistita. Singurul gand care-mi venea era sa fug. Sa fug departe de oameni, de probleme, sa fug de mine. Ei bine, asta nu se mai poate! NEVER! Asa ca dupa un dush si o noapte de odihna, m-am mai linistit. A doua zi m-am plimbat putin prin oras, nu pot spune nici acum ca stiu strazile, sau ca m-as descurca singura, dar cateva puncte de reper le pot identifica. Chiar si asa, pot paria ca de ratacit tot o sa ma ratacesc cand voi fi nevoita sa ies singura. Deocamdata e Mircea cu mine peste tot, nu am motive de teama. In alta zi am fost la Lostrita, la o pastravarie. Un loc superb, linistit, cu multa verdeata, apa, copaci si pestisori bineinteles. Ma voi ocupa si de fotografii zilele astea.

Asa…dupa o saptamana sau chiar mai putin, am plecat la Buzau. Greseala mea sa calatoresc cu trenul ziua. De parca Buzaul era la o aruncatura de batz. Dupa o zi intreaga de caldura, zgomote, oameni si iar oameni, am ajuns in Bucuresti si de acolo cu alt tren in Buzau. Lung tare mai e drumul asta. Acolo a fost mai simplu…stiam exact ce-am de facut si am incercat sa rezolv problemele fara prea multe piedici. Nu mai scriu despre evenimente care as fi vrut sa nu aiba loc si pe care sper sa le dau uitarii cat mai repede. Prea multe adunate gramada iar daca as incerca sa le despic nu cred ca ar avea un efect benefic asupra mea. Iau lucrurile asa cum sunt si-mi continui drumul. De ocolit am ocolit o gramada, ca deh, drept nu se poate sa merg tot timpul. Probleme de adaptare, acceptare si modelare inca mai am. Lasa, ca Lumea nu a fost creata intr-o zi (trebuie sa ma incurajez, nu?)

Traiesc in Romania si asta imi ocupa tot timpul.  

Lumea mea nu e alba. Lumea mea e mica asa cum sunt si eu. Lumea mea e un curcubeu.

Lumi albe - Florin Chilian

Vad cum se aduna 7 semne-n luna
Se topesc, in linguri, ale vietii riduri parca
Parca-i un blestem, parc-aud un tren…
Imi tasnesc prin vene ale noptii semne…
Ma scufund mereu si e tot mai greu
Cu-o fatza frumoasa, moartea sta la masa
Imi promite Raiul si-mi arata paiul
Ma agat de viata, ea… ma scuipa-n fata.

Se face praf… lumea
Se face praf… lumea
Lumea mea se face praf!….
Te rog, ajuta-ma…
Te rog, ridica-ma…

Moartea alba vine… prafuri rele fine,
Valuri mari de ceata, sufletul ingheata
Toti arunca pietre, fluturand otrepe
Ce lume talamba! Ce dreptate stramba!

Se face praf… lumea
Se face praf… lumea
Lumea mea se face praf!
Te rog, ajuta-ma…
Te rog, ridica-ma…

Sunt prins intre vami
Ma agat de porti…. soarta iar ma trage la sorti

Se face praf… lumea
Se face praf… lumea
Lumea mea se face praf!
Te rog, ajuta-ma…
Te rog, ridïca-ma…

N-a mai plouat demult si n-am mai scris de cateva zile. E frumos sa deschid site’ul de cateva ori pe zi, din obisnuinta, sa nu uit cum arata si sa ascult melodia Laurei Stoica, ca-mi place mai mult s-o aud de aici si nu din playlist…winamp’ul l-am deschis rar si asta doar cand se intrerupe Radio 21. E ok site-ul, nu-i asa? (a la Andreea Marin) Si eu sunt ok, nu-i asa? ( tot a la Andreea Marin).

Este o perioada mai mult de meditatie, de organizare, de tacere interioara. Perioada in care se incheie incet un capitol din viata mea si ma indrept spre un altul luand in calcul toate caile posibile si imposibile. (cine stie, poate ce azi mi se pare imposibil, maine devine realizabil).

Nu am prea multe de spus, nu fac nimic iesit din comun, nu citesc nimic interesant, sau imi atrage atentia doar pentru un moment. Stirile ma indispun si mai toate s-au transformat in genul celor de la ora 5. Ma intereseaza mai putin ce se intampla in jurul meu si mai mult persoana mea. Si cam imi dau batai de cap.

Sunt linistita si nelinistita, decisa si indecisa. Am fost altfel pana acum?
Aaaa…cum de-am uitat…mi s-a intamplat ceva deosebit! Am redescoperit gustul ceaiului de menta!!! Bun tare!

P. S. Floarea-soarelui inca nu a inflorit. Iar m-am grabit.

Anii buni sunt aceia in care iei totul de la 0. Cand realizezi ca drumul pe care mergi nu te satisface si singura solutie e sa mergi pe altul total diferit. Sau atunci cand stai mult timp pe acelasi scaun, caruia a inceput sa-i scartzaie spatarul sau i s-a rupt un picior si oricat ai incerca sa-l repari, nu mai poti sta normal pe el si te hotarasti sa-ti iei unul nou. Daca voiai sa-l inlocuiesti anul trecut, poate nimereai unul putin rezistent, dar in "anul bun", nu ai cum sa dai gresh.
Sau, lucrezi intr-o gogoserie…la inceput nu-ti face rau mirosul de acolo. Dupa 6 luni deja simti un gol in stomac numai la gandul ca trebuie sa intri in acelasi spatiu inchis si cu miros de ranced, dar ai deja ceva experienta si te hotarasti sa te duci la alta gogoserie, mai spatioasa si cu aer conditionat. La fel, in primele luni nici macar nu simti mirosul gogosilor infuriate si iti revine entuziasmul de a lucra. Trec asa 4-5-6-7 luni si deja cand le vezi iti vine greatza. Ce sa faci…schimbi gogoseria? Nu! Iti place sa inoti, marea este sufletul tau, faci un curs de scafandri, iar marea te atrage si mai mult cand incepi sa-i descoperi frumusetile.

An bun este atunci cand, dupa 10-20-50 ani care nici tu nu stii cand au trecut si cu ce te-ai ales (desi ai invatat multe si te-ai adaptat mediului) spui cu toata convingerea: MAI BINE MAI TARZIU DECAT NICIODATA si o iei de la zero. De ce? Pentru ca vrei sa traiesti nu doar sa existi pe ici-colo, incercand sa-i multumesti pe altii. Pentru ca si lumea se poate invarti in jurul tau, nu numai tu in jurul lumii. Pentru ca locul tau iti este rezervat, chiar daca e la capatul pamantului. An bun!