Live life to the full

Tot imi treceau prin cap versurile astea si mi se par potrivite pentru titlu. Bine, adevarul e ca sunt inconjurata de verdeata. Verdeata romaneasca dom’le! (pana si patrunjelul, why not?)

Tare mult a trecut de cand nu am mai scris un randulet, asa, macar pentru mine. De aproape o luna sunt in tara si m-am tot plimbat. Am mai avut acces la internet pe ici pe colo, dar nu era momentul sa ma apuc sa scriu. Sa spunem ca acum m-am dezmeticit, ca stau locului si ca am si cateva minute in care imi pot plimba lejer degetele pe tastatura. Daca ar fi sa fac un rezumat al lunii petrecute in Romania, ba in Baia Mare, ba in Buzau si iar in Baia Mare, primele cuvinte care imi ies cu usurinta sunt - nervi nervi nervi! Sa incep iar sa comentez traseul Italia - Romania, nu are rost. Nervii cei mai mari i-am avut in Arad, ca pana acolo calatoria a decurs normal. Insa la capitolul curse interne, nu stiu nici o agentie care sa respecte conditiile de transport. Pana in Baia Mare si cu o caruta daca veneam si tot mergeam mai bine decat cu un microbuz ce ar trebui sa participe la programul “Rabla”. Odata ajunsa la destinatie - care destinatie? - adica intr-un loc total necunoscut, alti nervi si din ce in ce mai nelinistita. Singurul gand care-mi venea era sa fug. Sa fug departe de oameni, de probleme, sa fug de mine. Ei bine, asta nu se mai poate! NEVER! Asa ca dupa un dush si o noapte de odihna, m-am mai linistit. A doua zi m-am plimbat putin prin oras, nu pot spune nici acum ca stiu strazile, sau ca m-as descurca singura, dar cateva puncte de reper le pot identifica. Chiar si asa, pot paria ca de ratacit tot o sa ma ratacesc cand voi fi nevoita sa ies singura. Deocamdata e Mircea cu mine peste tot, nu am motive de teama. In alta zi am fost la Lostrita, la o pastravarie. Un loc superb, linistit, cu multa verdeata, apa, copaci si pestisori bineinteles. Ma voi ocupa si de fotografii zilele astea.

Asa…dupa o saptamana sau chiar mai putin, am plecat la Buzau. Greseala mea sa calatoresc cu trenul ziua. De parca Buzaul era la o aruncatura de batz. Dupa o zi intreaga de caldura, zgomote, oameni si iar oameni, am ajuns in Bucuresti si de acolo cu alt tren in Buzau. Lung tare mai e drumul asta. Acolo a fost mai simplu…stiam exact ce-am de facut si am incercat sa rezolv problemele fara prea multe piedici. Nu mai scriu despre evenimente care as fi vrut sa nu aiba loc si pe care sper sa le dau uitarii cat mai repede. Prea multe adunate gramada iar daca as incerca sa le despic nu cred ca ar avea un efect benefic asupra mea. Iau lucrurile asa cum sunt si-mi continui drumul. De ocolit am ocolit o gramada, ca deh, drept nu se poate sa merg tot timpul. Probleme de adaptare, acceptare si modelare inca mai am. Lasa, ca Lumea nu a fost creata intr-o zi (trebuie sa ma incurajez, nu?)

Traiesc in Romania si asta imi ocupa tot timpul.