Live life to the full

M-am saturat sa vorbesc, m-am saturat sa incerc sa exprim stari…stari..stari. Nu este un ajutor… si asa cum imi spunea cineva, m-am "refugiat" prea mult timp pe un site. Am fugit prea mult timp de realitate. Am fost "protejata" prea mult de problemele reale. Acum stiu care sunt si voi incerca sa le rezolv. Fara sa depind de nimeni. Uneori cine iti intinde mana nu este mai sus decat tine. Un sfat, poate fi de folos persoanei care-l da, tie iti poate face mai mult rau. Un cuvant poate durea la fel cum poate durea o palma, sau de ce nu pana si o ceasca de ceai, dar si lipsa unui cuvant doare de asemenea. Daca vrei poti vedea suferinta in orice, sau poti deveni imun transformandu-ti slabiciunile in atuu’ri si sa actionezi cu sange rece. Pentru ca lumea acum nu este altceva decat o jungla. O lupta continua pentru putere, pentru suprematie. O dorinta nebuna de a poseda. Iar eu am o dorinta nebuna de pauza pentru a da nastere altor dorinte.

Un dus rece, intr-o zi de mai, la inceputul verii. Un rasarit transformat in apus, un soare prea acoperit de nori, o noapte prea neagra si lipsita de stele.

Au fost zile mai bune, au fost altele mai proaste. Au fost atatea incat sa incapa in 24 de ani si vreo 8 luni. Inca o zi, inca un sunet, inca un gust dulce-acrisor si inca o picatura.

Everytime it rains - Ace of base

Cand am gasit versurile melodiei (prin 2006, sunt pe undeva prin site) nu era clipul dar era o acadea. Nu-i trecutul care ma face sa devin melancolica, e doar ploaia. …… Indiferent de moment…indiferent de stare….

Pe asta n-o mai auzisem. "Ne-am saturat sa mergem in metrou si sa auzim - tiganca, atentie la tigani!. Azi, noi ne rusinam cateodata de faptele rele ale romanilor. Daca am venit aici, e pentru ca am vrut sa asiguram un viitor copiilor nostri" - fragment din Gandul. Bietii de ei dupa ce strang cent cu cent din cersit sa-si cumpere biletul la metrou mai sunt si acuzati de romanii din Italia. Le-o fi frica ca le ocupa romanii "locul de munca".
M-am abtinut de la comentarii la adresa lor si a stirilor despre romani si a rromilor de nationalitate romana, care iar au ocupat primul loc din cauza prostiilor pe care le fac. Zilele trecute la emisiunea La vita in diretta s-a vorbit despre o tigancusa de vreo 14 ani care a incercat sa fuga cu un copil aflat pe terasa unei case. Politistii mai aveau si tupeul sa spuna ca nu e la prima ei abatere si erau deja cu ochii pe ea. Adica asteptau sa faca ceva mai grav decat furtul unui portofel (spre ex) pentru a lua masuri. Aici in Penne de cateva luni pe scarile din fatza unei biserici sta o tiganca la cersit, zilnic. Sambata au venit niste politisti si i-au spus sa plece de acolo. Femeia ascultatoare si-a luat castronu cu bani si a plecat sa se plimbe pe strazi, sa-si poata continua "serviciul" peste cateva ore. A zis ca numai dupa ce-i da 3 avertismente scrise o expulzeaza. Dar pana la ora aia nu-i daduse niciunul - deh, sunt oameni sensibili si ingaduitori.
Tiganii muncesc in strainatate pe branci, cum o fac si-n tara, pentru a asigura un viitor copiilor, au grija sa nu le lipseasca un carton pe care sa scrie ajutati-ma, sunt orfan si mai ales pentru a le lasa mostenire indeletnicirile lor. Si au un atuu…nu se lasa cu una cu doua, se tiganesc pana la capat prin orice mijloace.  

   zingari (rrom) vs. romeni

Sigur, printre ei sunt si persoane cinstite, (cu sau fara fustele alea specifice tigancilor, sau coroane) care incearca sa respecte legile, sa-si vada de viata, munca si familie, fara a iesi in evidenta prin fapte rele. Nu am nicio tangenta cu tiganii, in schimb m-a deranjat mesajul. Daca tanti are vreun motiv sa se rusineze sa o faca pentru faptele sale, asa cum fiecare om in parte ar trebui sa o faca si sa vada batzul din ochiul sau pana a privi paiul din ochiul altuia. (asta am mai zis-o).

Prost titlu, dar cu el se incepe nu? Ale mele nu sunt existentiale decat in subconstientul meu. In mod normal problemele existentiale sunt acelea de sanatate, acelea unde nu se mai gasesc solutii. Sau atunci cand pierzi casa, nu ai ce manca, ceva de genu…adica tragic.

Greu de exprimat in cuvinte, greu sa-mi explic mie in primul rand si mai greu e cand vreau sa fac asta si ma lovesc de bolovani. Problema principala e cand exagerez orice "nimic". Daca apare bolovanul in calea mea, nu-l ocolesc fara ai da importanta, ci stau sa-l studiez pe toate partile ajungand pana la al vedea mai mare decat e. Sunt convinsa ca nu am gresit drumul, oricat de lung ar fi, nu l-as inlocui cu o poteca. Numai ca, anumiti bolovani nu-si au rostul (de ce nu se poate planifica totul, sa stiu dinainte ce ma asteapta?). Si culmea e ca nu apar pe ici pe colo ci se ingramadesc si sunt urmati de altii mai mici (asta ma irita cel mai tare), ca abia in departare se mai zareste shushaua (cuvant auzit in copilarie, vad ca in DEX are alt sens decat cel stiut de mine, deci il pastrez secret).
As fi vrut ca de data asta sa fie mai simplu, sa am mai multa incredere, in mine in primul rand. Ti-ai gasit. Viata nu e usoara si pana sa ajung la luminitza trebuie sa strabat tot tunelul.
Cat de bine le stiu teoretic….si cat de rau e sa scriu fara sa ma refer la ceva anume. Chiar si asa, daca stiu ce ma asteapta (ghilotina in niciun caz), de ce ma sperii atat de repede? De ce ma pierd si nu pot trece imediat peste…?
De cele mai multe ori trebuie sa-mi intind singura mana…si la asta stau sa ma gandesc care din ele e cea potrivita, pentru ca s-ar putea s-o intind in gol. S-ar putea sa nu ma prind cum trebuie de liana si sa ma lase in mijlocul prapastiei, chiar daca asta poate fi doar in imaginatia mea. Dar o singura liana e, si chit ca ma apuc cu o mana, sau cu amandoua, numai daca as fi slaba si i-as da drumul, as cadea. Si am fost…nu doar o data…dar am avut sansa sa cad pe marginea prapastiei. Si cad, ma agat, iar cad, iar ma agat… (imi aduc aminte de reclama aia la nush ce cereale…slabesc, ma ingras, slabesc din nou…parca asa era)…pana cand?!?! Daca m-am saturat eu…ce sa mai zic de liana?  Sunt suparata…pe mine.

O calatorie de o mie de kilometri incepe cu un singur pas - spune Confucius. Imi da putin curaj….uneori cel mai mare dusman al meu sunt eu si … doare.