Live life to the full

Nu ma apuc sa-ncrestez in grinda, titlul nu are legatura cu poezia lui Cosbuc. De fapt era mai potrivit sa spun in fatza oglinzii. Pentru ca in fatza ei fumul tigarilor are alt gust, zambetul e sincer la gandurile razlete, lacrimile sunt mai amare cand le privesc siroind (noroc ca nu-mi dau des cu rimel). Au fost destule momente cand am stat pe canapea, cu genunchii stransi, uneori fiind constienta ca in fatza mea e oglinda, alteori nu vedeam nimic, dar ea a fost tot timpul acolo, un fel de martor imaginar. Este locul meu preferat din toata casa asta. Si culmea il aleg de cele mai multe ori cand sunt dezorientata, cand in mintea mea se aduna mult prea multe, cand am nevoie de mine si nu reusesc sa ma gasesc nicaieri. Pentru ca acolo vorbesc cu mine, ma pot privi si nu ma pot minti. Nu am stiut ca asta e motivul. Azi…din instict pasii m-au purtat intr-acolo. M-am asezat in acelasi loc, mi-am aprins tigara si ma uitam la imaginea care mi-o dadea oglinda. M-am vazut prima data cand am stat acolo, tot cu genunchii stransi, poate mai pierduta ca acum, m-am vazut uneori zambind cu detasare, sau cu incredere, sau cu incertitudine… m-am vazut speriata, straina, singura, trista, descurajata, apoi si mai trista, cu ochii incetosati ca dintr-o data sa apara un licar si sa-i insenineze. Si vazand toate astea trecand prin fatza mea, ca un sir fara sfarsit, am inceput sa tremur. Nu stiam daca sa plang sau sa rad. Dar stiam ca sunt eu. Cu bune, cu rele, asta sunt.
Iata-ma! Tot eu, cea veche!
Ochii? hai, ce mai pereche!
Si ce cap frumos rasare!
Nu-i al meu? Al meu e oare?
Dar al cui! Si la ureche,
Uite-o floare.

Am mai scris o fila…vantul bate mai tare…iar eu sunt aici.

revin.