Live life to the full

Am reusit sa mai las niste nervi pe conquiztador. Deci sunt ok si azi. Mi-a fost cam rau… ma enerveaza ca am avut saptamana asta "de pauza" in care toate au luat-o razna. Sau poate tot din jurul meu e normal si eu am luat-o razna. Ma doare si capul asta de….pacat ca duminica sunt inchise magazinele aici si n-am de unde sa-mi iau altul…poate o fi promotie.. 3 la 1€ ca suntem in martie, orice tip de oferta e posibil. Nu cred ca 3 la un loc vor rationaliza chiar in halu asta. Mda…se pare ca inca mai am nervi. Trec ei…da’ prea si-au facut cuib in mintea mea.
Daca tot am chef sa ma descarc, hai sa o fac cum trebuie si sa scriu cate ceva despre ceaiul interzis.
Cred ca o sa urasc toata viata ceaiul…ceasca de ceai pe care am spart-o mai apoi…de ce nu oi fi spart-o eu inainte?
Urasc…da…un sentiment nou pentru mine…
Cu obrajii brazdati de lacrimi, cu gustul amar al unui ceai (culmea indulcit) nebaut… cu un sentiment ciudat de dispret, dezgust, tremurand de nervi, de suparare. Si lacrimile incep sa curga siroi cand singurile cuvinte care-mi bantuie creierul sunt: Si ne iarta noua greselile noastre precum si noi iertam gresitilor nostri. Nu ma simt capabila sa iert de data asta. Nu-mi dispare imaginea ceaiului cum se prelinge pe laptop, cum se inchide dintr-o data.
Daca sufletul are 21 grame atunci unul din ele a disparut o data cu calculatorul meu. Stateam langa el, vedeam cat de neputincioasa sunt , as fi vrut sa-l iau in brate, ca si cum ar fi fost o fiinta si l-as putea readuce la viata dandu-i din caldura mea.
Nu e prima data cand pierd ceva, dar dintr-o asa absurditate nu mi s-a intamplat vreodata. As da orice sa mai pot auzi "piuitul" care ma deranja cateodata. De ore bune plang intr-una…fac ce fac si iar ma duc in camera unde parca….e o atmosfera de priveghi.
Ma simt mai straina ca niciodata…pierduta si inconjurata de rautate.
Asta e… strang din dinti si merg mai departe.

Eu am numai trei picioare,
Si de-abia ma misc: tzop, tzop,
Rad cand ma-ntalnesc copiii,
Si ma cheama "cuciu schiop".
   Fratii mei ceilalti se joaca
   Cu copiii toti, dar eu
   Nu pot alerga ca dansii,
   Ca sunt schiop si cad mereu!
Si stau singur toata ziua
Si plang mult cand ma gandesc
Ca tot schiop voi fi de-acuma
Si tot trist am sa traiesc.
   Si cand ma gandesc ce bine
   M-as juca si eu acum,
   Si-as latra si eu din poarta
   La copiii de pe drum!…
Cat sunt de frumosi copiii
Cei cuminti, si cat de mult
Mi-ar placea sa stau cu dansii,
Sa ma joc si sa-i ascult!
   Dar copiii rai la suflet
   Sunt urati, precum e-acel
   Care m-a schiopat pe mine,
   Si nu-i pot iubi de fel…
M-a lovit din rautate
Cu o piatra in picior,
Si-am zacut, si-am plans atata,
De credeam ca am sa mor…
   Acum vine si-mi da zahar
   Si ar vrea sa-mi fie bun,
   Si-as putea sa-l musc odata
   De picior, sa ma razbun,
Dar il las asa, sa vada
Raul, ca un biet catel
Are inima mai buna
Decat a avut-o el.
(Catelusul schiop - Elena Farago)