Live life to the full

Printre prieteni nu am cui sa fac urari, sau e posibil sa nu-mi amintesc daca a trecut prea mult timp si nu am tinut legatura…hmmm…acum, in timp ce scriu, mi-a fugit un gand la Laurentiu, (Ionut este numele lui de botez)…La Multi Ani!
Urarile din suflet nu mai am cui sa le fac, dar ma pot ruga la Dumnezeu sa o odihneasca in pace pe bunica mea Ioana. De ce ii spun bunica? Nu i-am spus niciodata asa. Corectez: mamaia Ioana. Oftez din nou cum fac de fiecare data cand ma gandesc la ea, ma uit spre cer si zambesc, o lacrima se prelinge usor si-i soptesc ca in sfarsit sunt pe drumul cel bun…

Si am lipsit doar doua saptamani - pentru mine au zburat, pentru altii au trecut foarte greu. Nu am de ce sa ma vait ca am gasit dezastru, si nu-mi mai vad capul de treaba, dimpotriva, mai rau a fost anul trecut in aceeasi perioada. In cateva ore deja erau toate lucrurile la locul lor. Velia exact cum ma asteptam, nu face exceptie de la regula: pretuiesti ceva atunci cand nu-l mai ai, iar de cand m-am intors mi-a spus de nu stiu cate ori ca ma iubeste si ca i-a fost dor de mine. Este putin schimbata, si vrea sa moara cat mai repede, dar la ea fiecare zi este o zi NU iar dorinta de a trai i-a disparut de ani buni. A facut ea destule prostii zilele astea, a chemat pana si Salvarea, dupa ce-si pregatise singurica geanta cu tot ce-i trebuia, s-a schimbat pana si de pijamale, de parca pleca in excursie si toate astea le-a facut fara sa stie Ugo. Au venit medicii, au stat de vorba cu ea, i-au masurat tensiunea s.a.m.d. si au lasat-o tot acasa, spre nemultumirea ei. Si mie imi spune de cateva ori pe zi, sa nu uit numarul de telefon de la Salvare si de la Politie. Nu am inteles daca va trebui sa sun pentru ea sau pentru mine. Fetele de aici nu m-au slabit din telefoane si cand m-am intalnit azi cu ele, a trebuit sa repet ceea ce le spusesem si cu o zi inainte la telefon, dar ma amuza. Foarte repede am intrat in ritmul normal. Am o stare de liniste pe care nu o ascund (de unde?)…inceputul e bun!