Live life to the full

Zilele vin si trec, fiecare aducandu-ne portia sa de intamplari comune si obisnuite, care simuleaza viata; cu o lacrima si cu un pic de zambet, omenirea isi face, la fiecare inceput de saptamana, bilantul pe care cronicarul - cu curiozitatea jucatorului ruinat - il noteaza din cele patru colturi ale lumii.

Ma uit in camera si vad o imagine. Neclara si inexpresiva, dar atat de familiara. Nu, nu e prima data cand o vad, numai ca cine stie cati ani-lumina au trecut. Credeam ca a disparut deja si nu o voi mai revedea niciodata. La fel ca atunci, a fost pentru o clipa…ar fi vrut sa-mi spuna acelasi lucru…simplu si cald. Prima data am oprit-o si i-am intors spatele gata sa bufnesc in ras. ‘Ce cauti aici, nu cred in halucinatii’ asa i-am zis. Si a tacut… m-a privit drept in ochi si a disparut. Nu mi-a pasat, nu aveam loc pentru ea. Erau deja prea multe…nu-mi era aminte de imagini neclare care vin si pleaca. Eram prea grabita sa-i pot acorda macar o secunda.
Dar acum nu…totul a fost altfel. Era aceeasi, nu se schimbase deloc…niciun rid in plus, niciun fir de par alb. Voia sa-mi vorbeasca dar buzele ii ramaneau nemiscate. Stia ca nu o voi auzi cu urechile ci numai in suflet. S-a apropiat… ochii parca i s-au luminat, mi-a atins usor obrajii imbujorati si am inteles…asta asteptam de mult, dar nu stiam cum sa cer. Dar unele lucruri vin si necerute, exact in momentele cand nu mai ai speranta…si-ti dau forta. O forta supranaturala, pe care singura nu reuseam sa o capat. Apoi, multumita ca si-a indeplinit misiunea, a inceput sa se indeparteze incet. Am ramas privind-o pana cand a devenit un punct din ce in ce mai mic si a disparut de tot. Mi-a ramas parfumul ei racoritor si mi-e de ajuns…pana data viitoare!