Live life to the full

Ce nebunie…poate daca mi-ar spune cineva cat de des ca pentru o anumita perioada nu pot sa scriu, mi-ar si veni cheful sa aberez putin, macar in joaca.

Acum, pe cine ar putea interesa ca scriu sau nu? Nici pe mine, cred, daca nu as fi anuntata si as constata din senin ca nu pot posta 3 lulele din cand in cand.

Dar tinand cont ca am fost tare melancolica azi, acum mai si ploua si de nu stiu cat timp simt nevoia sa ma eliberez, chiar daca nu voi spune lucrurilor pe nume, macar sper sa vina somnul mai usor dupa cateva minute petrecute asa…nici eu nu stiu cum.

Una din problemele mele cele mai mari, una din bataliile interioare care nu-mi da pace este fumatul. DE CE??? De ce nu pot renunta? Nici macar nu e o renuntare. Ar trebui sa fie o placere. De cateva luni nu am mai cumparat tigari la pretul pietei si ma gandeam ca atunci cand va trebui sa o fac din nou (adica sa dau in jur de 6 lei pe un pachet) imi voi impune sa renunt. Ce usor imi e sa zic..gata…dupa ce am mai stins o tigara. Culmea ca nu sunt fumatoare inraita (prin inrait eu inteleg un fumator a cel putin un pachet pe zi). Rar cand fumez 7 tigari intr-o zi si asta mai ales cand sunt la serviciu si cum puii mei sa ies sa iau aer, daca nu-mi aprind si-o tigara? Ce altceva as putea face pe trepte, sa ma uit la altii cum isi spala masinile? ( e o spalatarie auto la o aruncatura de batz)….deci nu gasesc solutii….nu gasesc motive pentru care sa spun…. STOP! si asa sa fie. Ce altceva sa fac atunci cand mai sunt 5 minute inaintea unui examen, sau in primele 5 minute dupa ce ies din sala de examen?? Ce ocupatie sa-mi gasesc atunci cand sunt exagerat de nervoasa, cand simt ca-mi fuge pamantul de sub picioare…hmm….gasesc ‘n’ motive sa fumez si niciunul plauzibil sa ma opresc. Ce sa mai, nu am vointa. Poate ar trebui sa le privesc ca pe un dusman, sa ajung sa le urasc…asta nu am incercat. Cel putin in seara asta, nu vreau sa mai aprind niciuna! Am zis!

Bun…de subiectul tigari am scapat (relativ)….ce ma mai macina….

Ma macina ca mai am un examen si pe langa el si niste teme. Dar m-am inecat ca tiganu’ la mal si cand mai am doar 2!!! nu-mi mai e aminte de ele. Nu-mi sta mintea acolo. De invatat nici nu poate fi vorba, ca doar deh, mai am o saptamana. De ce oare nu stiu sa profit la maxim de timpul din saptamana libera si in ultimile zile ma apuca panica, taman atunci cand vin obosita de la serviciu, cand nu mai imi e aminte de nimic. Nici la capitolul asta nu am destula vointa.

Tot din categoria bataliilor interioare fac parte slabiciunea si nesiguranta. O lupta veche pe care nu reusesc sa o castig decat superficial, niciodata pe deplin. Iar in momentele in care simt ca o pierd (lupta) sunt atat de vulnerabila incat prefer singuratatea. Stiu ca sunt extremista, ca nu suport problemele iar atunci cand apar (sau reapar) le ignor - atunci cand sunt inca mici, sau incerc sa renunt la datele ei (daca nu sunt prea incapatanate); nu-mi place sa caut rezolvare, cu atat mai putin cand trebuie si impartita dar nici nu-mi place sa stiu ca exista si mocneste. Culmea e ca ajung pana intr-acolo ca nici macar fatza de mine nu mai sunt corecta. Cat de mult urasc provocarile vietii si cat de mult dispretuiesc persoanele carora le place sa le creeze.
Bine, bine…dar de ce sa nu amintesc si de momentele in care ma simt invingatoare. mmmm …. cat de linistita pot fi atunci…cat de sigura si cat de bine dispusa. Cand, daca as avea aripi, nici cel mai aprig vultur nu m-ar putea prinde.

Acum, sa inchei brusc, tipic mie…. mi-e frica sa dorm singurica.

P.S. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe r41n….NO COMMENT.